Damian: „Porumboiu nu are onoarea să preia clubul pentru că nu are bani”. Replica fostului finanțator: „Sunt aberații”

Damian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de luni, Ciprian Damian (acționarul majoritar al FC Vaslui) i-a oferit acțiunile lui Adrian Porumboiu în cadrul unei conferințe de presă organizată la Vaslui. Mai mult, finul fostului arbitru internațional a declarat că nu crede că nașul său dorește să revină la echipă, motivul fiind simplu: „Nu are bani”.

Ce a spus Damian în conferință:

„Îl aștept până la finalul conferinței să vină să-și preia acțiunile. Notarul așteaptă în cealaltă încăpere. Aștept să-i cesionez acțiunile clubului, la același preț modic și de neprețuit, așa cum a zis că mi-a vândut”

„Sunt acuzat de faptul că am falsificat contractul meu de administrare. Este redat în trei exemplare pe care le pun la dispoziția oricărei persoane”

„Comunicarea telefonică între mine și Porumboiu este oprită de mine. În viața lui nu poate să mă mai sune. Am avut patru întâlniri cu domnul Porumboiu. Domnul Porumboiu trebuia să finanțeze clubul, conform actelor, dar nu poate. Vă spun eu, nu poate. Nu are bani.”

„Azi (n.r. luni) am depus dosarul complet de licențiere. Lipsesc înțelegerile cu jucătorii. Până pe 14 aprilie domnul Porumboiu are timp să plătească înțelegerile cu jucătorii. Atunci se va deschide dosarul. A spus că are bani și că poate să plătească. Eu am plecat, donez acțiunile. Porumboiu nu are onoarea să preia clubul. Dar să spună.”

„Am renunțat la toți banii, contractul meu de administrare nu mai există. Are acțiunile înapoi și șapte zile să facă plățile către jucători pentru licență. Normal că Damian nu a adus vreun cent la club. Dar vă întreb: Chivorchian a adus, Stanciu a adus, alții au adus. Eu am fost manager și am gestionat acest club.”

VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ‚ A CONFERINȚEI DE PRESĂ‚

Porumboiu: „Oamenii ăștia sunt duși cu capul”

Luni, în același timp ce actualul acționar al Vasluiului susținea conferința de presă la stadion, fostul finanțator al moldovenilor, Adrian Porumboiu convocase jurnaliștii pentru alte declarații. Fostul finanțator al „galben-verzilor” a ținut să clarifice situația sumei de aproximativ 50 de milioane de lei care ar fi intrat de la club în conturile firmelor sale: „Sunt aberații pe care cu greu aș fi putut să mi le imaginez. Am cerut la club informații legate despre suma aceea, dacă ar fi intrat peste 17 milioane de euro în conturile firmelor mele. Nici vorbă! Nici nu știau să adune banii care au intrat în club! Toată suma e de 11,8 milioane de lei pe doi ani. De unde să-mi retrag 17 milioane? Sunt duși cu capul! Banii sunt din drepturile TV, transferuri de jucători. Oamenii ăștia au o problemă gravă. Mai bine e să faci ceva să poți salva ce se mai poate face. Nu mi-e indiferent că Vasluiul nu va mai continua”

 

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Devine obligatoriu în toate magazinele din România. Ordinul anunțat chiar astăzi, 14 mai
Devine obligatoriu în toate magazinele din România. Ordinul anunțat chiar astăzi, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×